Mă rătăcesc prin amintiri.
Alunec în trecut, poate-poate mai găsesc memorii plăcute...
Prinde-mă de mână!
Și în metroul amintirilor ajută-mă să mai aud ecoul bucuriilor.
Destinație finală: ”necunoscutul care, odată, îmi era cunoscut”…
Mă uit pe geamul murdar și văd doar vid.
Râzând, mă consolezi.
Apoi,
Un scârțâit brusc al șinelor
te aruncă departe de mine...
Urme de amintiri mă înconjoară...
Le simt, ele mă cheamă...
Dar sunt în metrou.
O! Cât aș vrea să le trăiesc...
Dar timpul zboară...
Destinație finală: ”necunoscutul care, odată…”
Teodora Iacob
Comentarios