Scriam ceva pe-o pagină.
Scriam cu spatele la Lună.
Îți spun că mă scriam pe mine.
Am invocat cu mâna o lumânare
Să îmi spună ce nu știu.
Mi-a lăsat pe toate numai întuneric
Dar tot al meu era și-acela.
Mângâi umbra, creatură ciudată,
Stau de vorbă cu ea.
Nu mă vede,
Nu mă aude,
Nu mă ascultă și nici nu tace.
Mă războiesc cu ea cu spatele la Lună ,
Stelele sunt doar tăieturi de sabie pe-o pânză.
Să intre lumina, să fie lumină,
Dar nu sunt zeitate legată de-o umbră.
Tot cu spatele la Lună dau capul pe spate,
Râzând că umbra-mi spune ce nu știu,
Și a mea e și al meu e totul,
Nu sunt ființă a luminii
Că doar mi-au dat o umbră de defecte
Doar ma războiesc cu ea.
Am palma strângând de gâtul umbrei
Și al meu…
Tot al ei era și-al meu
Iar războiul este rece cu spatele la Lună.
Miruna Lapoviță
Comments