Ești nemuritor, iar realitatea
Se cutremură sub pasul tău atemporal
Făcut în Constantinopol sau
În urma lui Proxima Centauri,
Iar chipul tău măgulit de vreme
A pătat mai mulți fotoni
Decât a omis.
Ești nemuritor, dar neputința ta urlă
Când privești dimensiunile
Rupându-și membrele fragile.
Le rămân doar oasele neutronice
Ieșite prin patetica piele
Care părea mult mai elastică
Decât e de fapt.
Ești nemuritor, dar cine îți va plânge
De milă din coșciugul inexistenței?
Știi și tu că haosul va fi mereu organic
Iar acum sângerează, si putrezește,
Lăsându-si leșul în brațele tale
Rece, vast…
…ce vei face cu el?
Ești nemuritor, iar pe obrazul tău prăfuit
Nu se mai poate preschimba
Luciul stins al ochilor tăi
În lacrimi fără noimă
Pentru că universul ți i-a închis
Acum mult timp, odată cu ai lui.
Dar somnul ți-e cumplit.
Sub plapuma nimicniciei…
o inimă ipotetică încă bate.
Ce ghinion.
Marina Maria, XIB
NASA - 2017 Total Solar Eclipse (NHQ201708210104)