Umbra

Bună!

Mă bucur să te cunosc.

Sunt tentat să las o erupție solară să vorbească pentru mine,

dar prefer să-ți prezint umbra mea înainte,

ca să fie introducerea completă,

pentru că drăguța mea umbră, vezi tu, este tare sfioasă:

când o vezi, se transformă într-un fluture sau un altceva care să-ți distragă atenția.

Chiar dacă se zbate și este ca o fiară de fum,

pentru tine, cititorule, am reușit să o leg cu frânghia sincerității.

Iată umbra:

Ea nu are organe de simț,

nu o doare nici propriul deranj, nici deranjul altcuiva,

atinge numai lucrurile pe care le ocolesc în conversație,

nu vede, deci se plimbă orbește,

nu aude nimic din ce-i spui,

nu gustă nimic, dar întotdeauna se agață de mine precum un câine flămând când ai o coajă de pâine în mână,

nu miroase nici măcar pericolele.

Nu are formă, nu are glas, nu are visuri

și este un fel de boală cronică

cu simptome precum palme, pumni, înjurături, vicii, regrete, gelozii...

Dar încerc, încerc s-o strecor prin sita rațiunii,

s-o găuresc cumva.

Căci nu are formă,

deseori se scurge și doar atât.

Eu și cu umbra mea suntem chirurgi de suflet,

de aceea trebuie să avem grijă cu inciziile noastre.

David Serea

Ilustrație realizată de Alexandra Ganea