Chip de lut cu ochi din valuri,
Dorul meu îți curge-n vene.
Nu le-auzi, precum ecouri,
Pe ale mele blesteme?
Amintirea ta mă doare,
Martoră mi-e moarta lună.
Strig la ea cu disperare,
Însă cine să-mi răspundă?
În stele caut chipul tău,
Cândva lumina vieții mele,
Dar ele plâng. Și plâng și eu.
Și ard și eu, cum o fac ele.
Cu lacrimile mele reci
Vreau să-ngheț inima din mine,
S-o amorțesc atunci când pleci,
Să nu tânjească după tine.
Parfumul tău aș vrea să-l uit,
Aș vrea să-l pierd, o amintire.
Dar de tot n-am cum să mă rup.
Dacă te-alung, dispar cu tine.
Întoarce-mă, te rog, acasă,
Pe pieptul tău să stau, visând.
Sufletu-mi sper să te găsească
Și să-mi fii viu, nu doar un gând.
Să simt cum ale tale mâini
Se plimbă pe tot corpul meu
Ca să compună simfonii,
Să cânte tot amorul tău.
Și să scrie pe-ntuneric,
La lumina lunii moarte,
Jindul nostru luciferic,
Între ale mele coapse.
Cu dreapta să îmi scrii romane,
Cu stânga fața să-mi cuprinzi.
Și s-asculți ale mele șoapte,
Să văd cum repede te-aprinzi.
Și flacăra ce-ți arde-n vene
Urlă tacit sub pielea mea.
Transformă trupul meu în lemne.
Fă, te rog, scrum din viața mea.
Alexia Andreescu
Ilustrație realizată de Georgiana Călin