Îți ridici privirea. Stele artificiale pâlpâie. Mort. Rece. Inutil. Zâmbești și tu. Rece. Inutil. Mort nu ești. De nervi poate. O, nu, nu te consideri deștept, ceilalți sunt idioți. Picior peste picior în galerie subterană, aștepți și tu cu ei. Nu prea ai de ales, trenul e deja în mișcare. Mișcare, HA! Te abții să nu râzi, de la presiune mulți dezvoltă diverse alergii. Praf în ochi, gluten, ironie... În sus nu prea e nimic de văzut, admiri competiția. S-a uitat la ea. O doamne, cum să se prezinte în asemenea condiții?! Vai, dar nu cumva să se vadă că le pasă. Of, draga de ea, a pus botic. Galerie subterană, de artă, nu contează, eu tot trebuie să strălucesc, să fiu eu însămi. Tu însăți îndeajuns de evident. Tu însăți îndeajuns de tipic, de atrăgător. Chiar merge, asta te îngrijorează. Puțin mai în față, spre avantposturile inamice, critic experimentat. Omniprezentul eu trecut prin toate. Anti-prezent. Parfumul greu de dispreț, aerul stătut, inspiri. Linia 1, 2, 3, 3B, 3C... Privești peste umăr. Îți zâmbește. Falsa ta răceala ta îi place. Ca tuturor de altfel.
Strănuți subtil și-ți muți privirea spre dreapta. Drept, curbat, tot irelevant e traseul. Drept e doar pretextul deplasării spre nimic. Una peste alta, fereastra e murdară. A plouat mult, ce-i drept, în ultima săptămână. Cu praf. Din plafonul ce stă să cadă. Le și pasă... Dincolo de murdăria generală, un perete colorat haotic. Granița bunului simț, granița cu o curte mai frumoasă, egalul ecuațiilor sentimentale. Egal? Tocmai nepriceperea mea în ale matematicii te-a speriat. Eu nu sunt jumătate, dragule. Magneții stau și singuri uneori. Nu pentru că vor neapărat, eu spre exemplu am alergie la busole. Cine știe... Poate dacă nu aș ști cum te ghidezi spre o răceală permanentă, ar ieși și din mine eul artistic. Dar știu. Iartă-mă, deci, dar prefer căldura. Noroc că aici au sistem de încălzire.
Ajung și eu imediat la restul, mai am câteva stații de regretat. Cu ce sunt diferită de restul? Eu am fugit puțin prin albume. Ele toate încă admiră soarele, nu văd că de fapt ninge la greu. Maestru iluzionist. Poate mă ajuți cu niște oglinzi mâine. Ce zici? Nu, nu răspunde, tot numai în reflexii am curajul să-ți vorbesc. Ce să fac, ferestre prăfuite, în întuneric tot pe mine mă văd. Norocul meu, mai sunt doar câteva stații. Altă alergie. Închid puțin ochii și număr: linia 1, 2, 3...
Oana Manițiu, X F
ilustrație de Bîrlog Teodora Maria, X A
Comments