Arșița soarelui e aproape insuportabilă, astfel că fiecare celulă a mea strigă prelung ”apă”. Cea mai convenabilă variantă ar fi datul unei sticle de un litru pe gât. Îmi îngrop degetele picioarelor în nisip și cuget. Plaja este mai atrăgătoare și mai sigură decât o baie în mare. Caniculă însă își spune cuvântul. Grăunțele de nisip rămân în urmă, bătute de vânt la o parte de pe pielea mea încinsă.
Cu mâinile la subsuori, incomodată de costumul de baie ce lasă la vedere atât de mult din mine, merg înțepată spre granița dintre plajă și apă. Mă uit discret la alte siluete ce dansează cu naturalețe pe solul nesigur și umed, cu picioare lungi, subțiri, glezne suple, trupuri variate. Au părul prins într-un coc deranjat și pielea curată, fină.
Accelerez pasul spre valurile liniștite care aduc la mal toate minunile mării. Nu m-ar mira dacă odată ce plec de aici, pot găsi atât de multe haine vechi și ude cât să mă îmbrac din cap până în picioare.
Apa îmi ajunge până la genunchi și e călduță. Mă așez turcește și am răbdare până când trupul mi se obișnuiește cu temperatura. O vreme, nu mă voi mai mișca de la acest nivel. Doar capul mi se vede și este perfect așa. Deși apa este mică, iar eu puțin aplecată, nu mă îndepărtez mai mult de mal.
Înotatul pentru mine este vânturarea membrelor în jurul meu, doar ca să simt cum apa mi se împotrivește. Nu știu să înot, nu vreau să învăț cu adevărat.
Îmi scufund capul alături de trup și rămân acolo până plămânii încep să-mi ardă. E o senzație plăcută să simți apă în nări, în ochii închiși strâns, pe buzele uscate de la deshidratare, iar, după aproximativ un minut să respiri din nou aerul maritim, sărat, cu o senzație copleșitoare de strănut fals, când nasul îți este încărcat de lichid incolor nepoftit; obligația de a închide ochii din cauza luminii puternice deasupra capului, din cauza efectului apei asupra sistemului respirator. Toate acestea însumează apogeul unei scufundări calitative, un sentiment al spațiului privat, al unei conexiunii profunde dintre trup și persoana propria, un moment de tăcere deplină în care te concentrezi doar asupra ta și a respirației.
Îmi las brațele să plutească lângă mine și mă așez mai comod pe covorul de nisip și cadavre de scoici care mă irită, și mă întorc cu spatele la soare.
de Sfrijan-Penciu Ana
”Portrait de la jeune fille en feu” - Raluca Varvara
Comments