Expresia din engleză „to throw shade at someone” se traduce literalmente prin „a arunca umbră către cineva”, referindu-se la a insinua lucruri negative despre cineva. Structura este folosită în general în contextul bârfelor cu celebrități, dar practica în sine este veche de când lumea. Mai jos am alcătuit o listă cronologică scurtă cu cele mai creative insulte ale minților luminate din istorie, care nu s-au ferit să „arunce umbre”:
La ieșirea din evul mediu întunecat Dante se afla în mijlocul unei dispuse politice cu papa Bonifaciu al VIII-lea, care i-a atras excomunicarea. Pentru a se răzbuna, Dante l-a plasat pe papă (care era încă în viață!) în cercul al optulea din iad, unde fețele bisericești care s-au folosit de puterea lor pentru a obține câștiguri materiale sunt închiși cu capul în jos într-o stâncă în timp ce focul iadului le arde tălpile. În ciuda faptului că medievalii au în mod natural simțul insultelor creative nu am putut introduce mai multe exemple aici, deoarece aceștia preferau să le arunce anonim.
Mai târziu Epoca Luminilor a deschis noi posibilități de a purta o bârfuliță intelectuală prin apariția modei saloanelor și a corespondenței între monarhi și filosofi. Frederic al II-lea de pildă într-o scrisoare către Voltaire laudă în mod ironic „ideea genială” a lui Rousseau de a crea o Europă federată, spunând că Rousseau nu mai trebuie acum decât să convingă toate statele să ia parte la acest proiect. Cam în aceași perioadă apare și „Critica rațiunii pure”, care avea să schimbe radical fața filosofiei. După ce aceasta nu a fost recunoscută inițial la adevărata ei valuare de către ceilalți filosofi, Kant a scris altă lucrare, „Prolegomena”, intenționată (și) ca introducere în „Critica rațiunii pure”, în prefața căreia afirmă cu ironie mascată (și argumentează metodic) că cei care l-au criticat fie n-au reușit să-l citească deloc, fie n-au înțeles nimic din ce au citit. Tot atunci a trăit și Mozart, cunoscut pentru muzica genială și umorul infantil (canonul pentru șase voci în si bemol le îmbină pe cele două- https://www.youtube.com/watch?v=C78HBp-Youk). Mozart a avut ocazia să strălucească în ambele domenii cu opera „Cosi fan tutte”, pentru care a fost nevoit să colaboreze cu primadonna Adriana Ferrarese del Bene, pe care nu o agrea deloc. Cunoscându-i tendința de a-și ridica bărbia pentru notele înalte și de a o coborî pentru cele joase, acesta a compus o arie care variază intenționat între registrul acut și cel grav, făcând-o să arate ca o găină la premieră (https://www.youtube.com/watch?v=X4cCF6tN_Qs este aria cu pricina- din păcate nu am găsit nicio interpretare făcută în spiritul mișcării de găină).
Secolul XX, cunoscut pentru salturile făcute în domeniul telecomunicațiilor, a permis unor artiști să devină adevărate celebrități mondiale (celebrități la scară locală mai fuseseră artiștii renascentiști). Personalități complexe precum Salvador Dali (pictor, scriitor, designer și altele), cunoscut pentru mustățile flamboaiante și afirmațiile arogante („Suprarealismul sunt eu”) s-au dovedit totodată și maieștrii ai „tehnicii folosirii umbrelor”. Insultele lui impresionează prin modul în care îmbină umorul sec cu figuri de stil inedite, ca de pildă în descrierea pe care o face stilului lui Pollock („indigestia asociată supei de pește”), sau în pasaje precum: „Am deschis o expoziție la New York anunțând în fața a trei mii de oameni că Cezanne a fost o catastrofă de penibilitate- un pictor al structurilor decrepite din trecut. Am fost aplaudat, în primul rând pentru că nimeni nu știa cine a fost Cezanne.” Mai mult decât atât, dacă până la Dali „throwing shade” a fost o artă, acesta este primul care să o abordeze metodic: la finalul autobiografiei sale, „Juranlul unui geniu”, Dali anexează un tabel în care acordă altor artiști recunoscuți punctaje până la 20 în nouă categorii. Astfel, Picasso primește 20/20 pentru geniu, dar șapte pentru originalitate și autencititate și doi pentru mister, în timp ce singura categorie la care Manet trece peste cinci este autencitatea. Deși s-ar putea argumenta că introducerea lui Dali pe această listă este eronată, întrucât afirmațiile lui nu au nuanțele subtile de gri ale celorlalte „umbre aruncate”, ci se apropie mai degrabă de tuciuriul unui „burn” în toată regula.
În orice caz, dacă este ceva cu care ar trebui să rămânem după această listă este că deși ne place să ne considerăm speciali, foarte degajați și deschiși în comparație cu oamenii din trecut, lucrurile în realitate nu stau deloc așa. Adevărat, noi am inventat expresia „to throw shade”. Dar în practiarea ei cu greu ne putem apropia de clasici.
David Cioroianu - XII F
”worries” - ilustrație de Georgiana Călin