„Nu mai e decât teama”
Care dintre voi merită o viață veșnică? este întrebarea care deschide magnum opus-ul controversatului scriitor Michel Houellebecq: ,,Posibilitatea unei insule”, o capodoperă filozofică, ocazional amuzantă, dar în final sfâșietor de tristă. Reluând cu subtilitate temele sale anterioare (în special cele din "Particulele elementare" și "Platforma") în toată complexitatea lor dureroasă, Houellebecq povestește sfârșitul și decadența iremediabilă a unei societăți ‒ pe care o consideră abjectă, egoistă până la disoluție și fără scăpare (,,Exasperată și exasperantă”) ‒ populată cu ființe însingurate, etern damnate de lipsa iubirii.
Departe de a fi o simplă povestire, dorința celui mai vocal rebel al literaturii franceze este de a releva micimea tuturor mecanismelor ce clamează succesul social, precum și a logicii perverse a acestei societăți, care distruge lent orice speranță la o viață interioară mai complexă decât ambiția reușitei de fațadă, tip social-media.
Trăim demontarea societății prin ochii lui Daniel1, umorist și ,,observator acid al realității”, ,,victimă a propriei frivolități”, a cărui viață este completată, două milenii mai târziu, de clonele sale, Daniel24 și Daniel25, neo-umani, a căror viață, lipsită de bucurii, dar nu și de dileme, demonstrează ca singurătatea și liniștea nu sunt totuna cu fericirea.
Violent, tulburător, erotic până la extrem, pe alocuri incredibil de frumos și în final bulversant de trist, romanul ,,Posibilitatea unei insule” este, citit la cel mai simplist nivel cu putință, un argument împotriva presupoziției comode și iluminist optimiste, cum că omenirea este pe drumul cel bun, iar lucrurile merg din ce în ce mai bine. De citit în liniște, fără prejudecăți, cu speranța nedisimulată că viața noastră urmează a fi totuși mai bună și mai împlinită decât aceea a personajelor lui Houellebecq.
David Nicolau, XE